Inscripția „Te iubesc, Chișinău”, amplasată în scuarul „Maria Bieșu” a fost reabilitată. Ceban: Lucrările au costat 26 de mii de lei

ion_ceban_chisinau

„Muncă, timp, banii oamenilor și orașul distrus – asta ne costă nesimțirea unor indivizi”. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban după ce mai mulți indivizi au vandalizat inscripția „Te iubesc, Chișinău”.

Potrivit primarului, această inscripție a fost astăzi reparată.

„Zilele trecute, inscripția „Te iubesc, Chișinău”, amplasată în scuarul „Maria Bieșu” din centrul capitalei, a fost vandalizată de persoane necunoscute. Insist în continuare ca cei vinovați în astfel de acțiuni să fie dur penalizați.

Lucrările de reparație au costat municipalitatea 26 mii de lei, resurse financiare care puteau fi utilizate pentru alte lucrări importante de amenajare a capitalei”, a declarat Ceban.

Edilul a îndemnat locuitorii capitalei să păstrăm bunurile publice și să contribuie la crearea unui oraș cât mai plăcut pentru toți cetățenii.

Logo_MAN_CEBAN