Instituțiile – la raport! Ceban:„ 130 milioane de lei – pentru dotarea școlilor și grădinițelor din capitală”

ion_ceban_gogol

Renovare, eficientizare energetică și extinderea numărului de clase și grupe pentru copii, în instituțiile educaționale din capitală. Sunt doar câteva procese la care au fost supuse grădinițele, școlile și liceele din Chișinău, din banii alocați de municipalitate. În total, municipiul a alocat 130 milioane de lei în anul curent pentru dotarea școlilor și grădinițelor din capitală, a specificat primarul general, Ion Ceban.

„Din totalul de 88 de instituții de educație timpurie din toate sectoarele, pentru care au fost alocate mijloace financiare în sumă de 25 mil. 960 mii lei: în 53 de instituții lucrările de reparaţie au fost finalizate, în 34 de grădiniţe lucrările de renovare sunt în toi iar o instituție a fost transmisă spre contestare”, a declarat edilul.

Totodată, în contextul lipsei acute de locuri în instituțiile de învățământ preșcolar, a fost luată decizia de deschidere a 3 grădinițe noi dar și extinderea numărului de grupe pentru copii în mai multe instituții, menționează Ceban.

„Pentru deschiderea a 3 grădinițe noi au fost alocate mijloace financiare în sumă de 23 mil. 500 mii lei. Este vorba despre 2 grădiniţe în sectorul Buiucani şi una la Rîşcani. În acest scop, a fost elaborat caietul de sarcini și devizele de cheltuieli şi este în curs de publicare pentru demararea procedurii de achiziție publică. 11milioane 350 mii lei au fost alocaţi pentru reparații capitale şi curente pentru redeschiderea a 26 de grupe noi și 3 mil. 600 mii lei pentru dotarea cu utilaj, mobilier, inventar și echipament în 14 grădiniţe din capitală. În 3 instituții sunt finisate lucrările, în 10 lucrările sunt în desfăşurare, iar o instituție este spre contractare.”, a specificat edilul.

De asemenea, în acest an, 34 de milioane 700 mii lei au fost direcţionaţi pentru reparația capitală şi extinderea a 6 școli. Este vorba despre Liceul Teoretic ,,Pro Succes” din sectorul Botanica şi două gimnazii satul Dobrogea care sunt în proces de proiectare. La fel, este elaborat proiectul pentru Gimnaziul ,,Steliana Grama” din sectorul Ciocana. Şi în sectorul Rîşcani se repară Liceul Teoretic ,,Mihail Lomonosov” şi se lucrează la elaborarea proiectului pentru Liceul Teoretic ,,Waldorf”.

„Am solicitat ca toate lucrările de reparaţie a edificiilor instituțiilor municipale de învățământ general, pentru anul de studii 2021-2022 să fie efectuate calitativ, acestea fiind monitorizate de un grup de lucru care inspectează săptămânal şcolile şi grădiniţele”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN