Investiții de peste 67 de mil. de lei în grădinițele din suburbiile Capitalei. Ion Ceban: Am creat sute de locuri noi pentru copii și oportunități de angajare

ion_ceban_gradinite

În ultimii patru ani, Primăria Chișinău a adus investiții de peste 67 de milioane de lei pentru construcția, extinderea, reparația, modernizarea și dotarea grădinițelor din suburbiile Capitalei.

„Este un efort comun al municipalității și administrațiilor locale din suburbii, care are ca rezultat crearea a sute de locuri pentru copii în grădinițe și a zeci de oportunități noi de angajare în sistemul educației”, se arată într-un mesaj al primarului Capitalei, Ion Ceban.

Edilul a reamintit că doar în 2023 două grădinițe, construite din temelie, au fost date în exploatare. Este vorba despre grădinița din orașul Sângera, cu o capacitate 320 de locuri, și grădinița din satul Brăila, comuna Băcioi, cu 60 de locuri.

„Contribuția municipalității la proiectul de construcție a instituției preșcolare din Sângera este de 90 de procente, iar a grădiniței din Brăila – de aproape 60 la sută. Inaugurarea celor două grădinițe înseamnă nu doar locuri suplimentare, dar și condiții moderne, confortabile și prietenoase pentru creșterea și dezvoltarea copiilor”, a precizat Ion Ceban.

Primăria Chișinău este partener de dezvoltare și la proiectul de construcție a grădiniței din satul Bâc, comuna Bubuieci, cu o capacitate de 160 de locuri.

„Peste 4 milioane de lei a investit municipalitatea la prima etapă a proiectului, care a început la sfârșitul anului 2022. Alte peste 4 milioane de lei pentru acest proiect sunt bugetate de Primăria Chișinău printr-o dispoziție din 24 noiembrie 2023”, a mai adăugat edilul Ion Ceban.

De asemenea, la solicitarea locuitorilor și a administrației locale din Condrița, municipalitatea a alocat peste 2 milioane de lei pentru procurarea unui sediu pentru a deschide, în premieră pentru localitate, o grădiniță. Etapele finale ale proiectului, legate de schimbarea statutului clădirii, urmau a fi executate de aleșii locali din suburbie. Grădinița era prevăzută pentru 40 de locuri.

Municipalitatea mai reamintește că, în anul 2020, după o perioadă de aproape trei decenii de sistare a activității, Grădinița nr. 140 „Ion Creangă” din Băcioi, a fost redeschisă. Proiectul de reabilitare a fost posibil datorită investițiilor Primăriei Chișinău, a Primăriei Băcioi și partenerilor externi. Costul total a fost de peste 19 milioane de lei, dintre care 18 milioane de lei a fost contribuția din bugetul municipal. Astăzi, la această grădiniță sunt educați aproape 200 de preșcolari.

Și Grădinița nr. 24 „Izvoraș” din Colonița este astăzi una dintre cele mai moderne din municipiu. Cei aproape 150 de copii au condiții excelente pentru educație. Municipalitatea a alocat 4,5 milioane de lei pentru reparația capitală a sediului și amenajarea teritoriului grădiniței.

„Primăria Chișinău, împreună cu administrațiile locale, a investit în grădinițele din suburbii și în proiectele de izolare termică, construcția cazangeriilor și montarea sistemelor noi de încălzire, renovarea acoperișurilor și reparația grupelor, construcția pavilioanelor și a mini-terenurilor sportive”, a mai adăugat Ion Ceban.

De asemenea, grădinițele din suburbiile Capitalei au fost dotate cu seturi de LEGO, DUPLO și jucării cognitive. Acțiunea a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Primăria Chișinău și UNICEF Moldova. Municipalitatea își propune în continuare să realizeze multiple proiecte în domeniul educației, inclusiv în suburbii.

Logo_MAN_CEBAN