Ion Ceban a avut o întrevedere cu Alexandr Stoianoglo la sediul Primăriei Chișinău

ion_ceban_stoianoglo

Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, informează că, la inițiativa candidatului la funcția de președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a avut astăzi, la sediul Primăriei Capitalei, o întrevedere și discuții.

Într-o postare pe rețelele sociale, Ion Ceban a reiterat angajamentul său ferm față de dezvoltarea continuă a Chișinăului și a Republicii Moldova, pe calea integrării europene.

„Am venit cu propuneri pe care domnul Stoianoglo să le analizeze și să le ia în considerare pe viitor, cum ar fi: realizarea proiectului de construcție a centurii Chișinău; instituirea poliției comunitare în toate localitățile din Republica Moldova; promovarea și aprobarea proiectului privind parcările în Chișinău și în toată țara; și revenirea la propunerea noastră privind impozitele persoanelor juridice, astfel încât 50% din acestea să rămână în bugetul local al municipiilor Chișinău și Bălți, deoarece cele două orașe sunt tratate în mod discriminatoriu în comparație cu alte localități”, a declarat Ion Ceban.

De asemenea, în calitate de vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Primarul General a subliniat importanța descentralizării și autonomiei locale, solicitând ca acestea să devină priorități guvernamentale, așa cum au fost cerute și de primarii din țară la alegerile parlamentare anterioare.

Totodată, edilul a atras atenția asupra controalelor inițiate de organele de stat asupra primarilor și a fabricării de dosare de integritate, acuzând că acestea au un caracter politic evident.

„Suntem deschiși pentru discuții și cu candidatul la funcția de președinte, Maia Sandu, și o invităm, la fel, la Primăria Chișinău pentru a discuta”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN