Ion Ceban a solicitat procurorilor să verifice sursele de finanțare ale PAS în campania electorală

ion_ceban_man_procuratura

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că a solicitat procurorilor să verifice sursele de finanțare ale PAS în campanie pentru alegerile locale, formațiune care, potrivit edilului, a beneficiat de donații dubioase, ce urmează să fie subiectul unui control.

„Considerăm că în perioada alegerilor locale din luna noiembrie, PAS a încălcat numeroase aspecte ale legislației electorale însă cele mai grave se referă la finanțarea partidului și la folosirea la greu a resurselor administrative în scop electoral. O studiere a raportului financiar al PAS, depus la Comisia Electorală Centrală, arată transferuri suspecte pe contul formațiunii, lucru care trezește dubii și trebuie să intre în atenția organelor de drept. Este vorba de pensionari, persoane cu venituri mici care donează sume mari de 10 000 de lei sau 11 000 de lei”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.

Totodată, luând în calcul numeroasele semnale din teritoriu colectate în perioada alegerilor, Ion Ceban a constatat că PAS a folosit în mod brutal resursele administrative, pentru a face presiuni asupra concurenților, primarilor și candidaților, dar și pentru a influența votul alegătorilor.

„Există multe aspecte, care necesită o apreciere legală – începând cu ziarele printate înainte de campania electorală, continuând cu finanțarea dubioasă, folosirea resurselor statului și multe alte ilegalități, la care CEC-ul pur și simplu a închis ochii. Am pregătit o adresare către Procuratură, cu solicitarea de a investiga aspectele de ilegalitate în acțiunile partidului de guvernământ. În acest sens, am depus denunțul la Procuratură și sper că organele de drept, dar și presa de investigație, nu vor trece cu vederea abaterile grave comise de PAS în campania electorală. Să vedem dacă Procuratura Generală își va face lucrul și va examina aceste ilegalități. Îmi doresc ca Procuratura Generală să investigheze în mod imparțial și să analizeze cu atenție aspectele de ilegalitate semnalate”, se mai arată în declarația lui Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN