Ion Ceban: Am convenit asupra unui acord de colaborare cu autoritățile din New York

ion_ceban_new_york

O nouă zi plină de întrevederi importante în Statele Unite. Primarul Capitalei, Ion Ceban, s-a întâlnit astăzi cu comisarul pentru relații internaționale, Edward Mermelstein, cu șeful cabinetului primarului din New York, Joel Eisdorfer, și cu alți membrii ai cabinetului edilului metropolei americane.

”Am discutat despre Chișinău și proiectele pe care le realizăm. Am convenit să inițiem un Acord de colaborare pentru realizarea mai multor proiecte în diverse domenii, în special cel social și educațional, dar și pe segmentul de tineret. Am stabilit o foaie de parcurs comună, până la semnarea Acordului. La New York vom vizita mai multe instituții și servicii sociale”, a declarat Ion Ceban.

Amintim că, în aceste zile, Ion Ceban se află într-o vizită în Statele Unite, fiind însoțit de deputatul Gaik Vartanean. Înainte de a ajunge la New York, edilul Chișinăului a avut o agendă plină la Washington, acolo unde a avut întrevederi cu mai mulți membri ai Camerei Reprezentanților Statelor Unite ale Americii, reprezentanți ai Departamentului de Stat, ai instituțiilor financiare internaționale, precum și cu reprezentanți a organizațiilor internaționale.

Logo_MAN_CEBAN