Ion Ceban anunță elaborarea unui regulament pentru parcări cu plată în Chișinău

ion_ceban_parcing

Primăria Chișinău urmează să elaboreze un regulament prin care se vor stabili parcări cu plată, în primul rând în zona istorică a municipiului și ulterior, în celelalte sectoare ale Capitalei.

Despre acest lucru a informat Primarul General, printr-o postare pe rețele sociale.

„La această etapă, urmează să se stabilească un tarif pentru parcările închise și cele din stradă. Vor fi organizate consultări publice, preluând cele mai bune practici din orașele europene”, a scris Ion Ceban.

Potrivit edilului, tarifele propuse de experți vor fi discutate, inclusiv cu locuitorii orașului, precum și cu specialiștii în domeniu.

Proiectul urmează să fie prezentat și aprobat de către consilierii municipali.

Logo_MAN_CEBAN