Primarul General, Ion Ceban, informează că, astăzi, 3 septembrie, a fost dat startul unui nou și mult așteptat proiect de infrastructură în sectorul Ciocana al Capitalei.
„Este vorba despre amenajarea Scuarului „Prof. Ion Dumeniuk” din Pădurea-parc „Râșcani,” un proiect ambițios care prevede modernizarea acestei zone verzi, transformând-o într-un loc de recreere atractiv pentru locuitorii Capitalei”, precizează edilul.
Proiectul include, potrivit lui Ion Ceban, dezvoltarea aleilor pietonale care vor facilita accesul în parc, crearea terenurilor de joacă pentru copii, precum și amenajarea zonelor de fitness pentru cei care doresc să facă mișcare în aer liber.
De asemenea, Scuarul va fi dotat cu mobilier urban modern, incluzând bănci și coșuri de gunoi, oferind un spațiu confortabil și sigur tuturor vizitatorilor.
Prin implementarea acestui proiect, Scuarul „Prof. Ion Dumeniuk” va deveni un adevărat punct de atracție în comunitate, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și oaspeților Capitalei.