Ion Ceban avertizează: dacă se va face economii pe sănătatea copiilor, unii conducători vor fi demişi

ion_ceban_ajutor_scolii

Lucrările de reparaţie în instituţiile de învăţământ din capitală sunt pe ultima sută de metri. Calitatea efectuării acestora este verificată de către o comisie specială creată în acest sens. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei Chișinău.

Ion Ceban a avertizat responsabilii că dacă se va face economii pe sănătatea copiilor, unii conducători vor fi demişi.

„Totodată, şcolile şi grădiniţele sunt adaptate la situaţia pandemică. Acestea sunt dotate cu dezinfectanți și echipamente de protecţie, pentru a fi pregătiţi ca elevii şi micuţii din grădiniţe să revină în instituţiile educaționale”, a declarat Ion Ceban.

Ceban afirmă că în această perioadă sunt efectuate ședințe cu specialiștii şi conducătorii instituțiilor de învăţământ, pentru a fi aleasă metoda cea mai potrivită pentru încadrare a copiilor în procesul educaţional.

În acest sens, trebuie să fie consultaţi şi părinţii. Subiectul redeschiderii şcolilor şi grădiniţelor este discutat şi în cadrul Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, iar în funcţie de decizia acesteia, municipalitatea îşi va coordona activităţile.

Logo_MAN_CEBAN