Capacitatea Centrului de găzduire şi orientare a persoanelor fără domiciliu stabil din municipiul Chişinău, va fi extinsă.
Subiectul a fost discutat de către Primarul general, Ion Ceban cu reprezentanţii Agenţiei Turceşti pentru Colaborare şi Coordonare, pe lângă Ambasada Turciei la Chişinău „TIKA”, în cadrul unei întrevederi.
„Una din propunerile de proiecte, unde poate interveni Agenţia TIKA, este extinderea capacităţii Centrului de găzduire şi orientare a persoanelor fără domiciliu stabil din municipiul Chişinău. Astfel, cu ajutorul partenerilor din Turcia, vom examina mai multe opţiuni de realizare a acestui obiectiv, pentru anul viitor”, a menționat edilul capitalei.
Printre opțiuni se numără:
– Adăugarea unui etaj
adiţional dedicat persoanelor fără domiciliu, pe actuala clădire, cu
condiţia renovării încăperilor existente şi schimbarea tuturor
sistemelor uzate de infrastructură
– Construcţia unei clădiri
adiţionale, în care să fie amenajat spaţiul destinat administraţiei
acestui centru şi la fel un spaţiu destinat cantinei, pentru
persoanele din cadrul instituţiei.
„Ne-am propus să colaborăm și în alte domenii întru realizarea diverselor proiecte frumoase pentru capitală. Ne dorim o conlucrare eficientă şi un parteneriat strâns, pentru a găsi soluţii şi a rezolva mai multe probleme cu care se confruntă locuitorii oraşului Chişinău”, a mai adăugat Primarul general.