Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului, Primarul General, Ion Ceban, a adresat tinerilor un mesaj de apreciere și încurajare.
„Vă mulțumesc pentru prezența activă, pentru curajul de a gândi altfel, pentru determinarea cu care ne ajutați să transformăm Chișinăul zi de zi. Dacă avem astăzi motive să privim cu încredere înainte, este pentru că vă vedem prezenți și implicați, plini de speranță și hotărâre”, a declarat edilul.
Primarul a subliniat că viitorul Chișinăului și al Republicii Moldova depinde de implicarea tinerilor, subliniind importanța colaborării cu aceștia „cu responsabilitate, pasiune și sens”.
„Chișinăul are viitor – Țara are viitor, pentru că construim împreună cu voi”, a mai spus Ceban, adresând un călduros „La mulți ani!” tuturor tinerilor.
Ziua Internațională a Tineretului este marcată anual pe 12 august, fiind un prilej de a promova participarea tinerilor la dezvoltarea comunității și la luarea deciziilor.