Centrele comerciale din capitală rămân să activeze cu un program redus. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi.
Potrivit lui Ceban, riscul este mult prea mare.
„Vreau să anunț totodată că vineri în ședința Comisiei sănătate
publică municipală, medicii ne-au convins cu argumente că este
devreme să deschidem cu program obișnuit centrele comerciale.
De
fiecare dată toate părerile sunt luate în calcul, dar cele ale
specialiștilor în condițiile actuale sunt cele mai importante”, a
declarat primarul.
Ion Ceban a punctat că la fel sunt interzise organizarea ceremoniilor în orice instituție. „în locul prânzurilor calde, direcția asistență socială va repartiza pachete cu produse alimentare persoanelor care necesită ajutor”, a spus edilul.
De precizat că în capitală sunt 4225 de cazuri din infectare, iar la ora actuală în spitalele din capitală au rămas puțin peste 100 de locuri libere.