Ion Ceban: Cetățenii pot depune inițiative de finanțare a proiectelor de interes public în cadrul Programului municipal Bugetul Civil Chișinău, ediția 2023

ion-ceban_buget

Cetățenii pot depune inițiative de finanțare a proiectelor de interes public în cadrul Programului municipal Bugetul Civil Chișinău, ediția 2023.

Potrivit primarului general Ion Ceban, programul de Bugetare Participativă are drept scop promovarea ideilor inovative ale cetățenilor, cu un impact benefic, pe termen mediu și lung pentru locuitorii municipiului Chișinău.

„Astfel, toți cei interesați pot depune în perioada 01-28 februarie curent, proiecte de interes local.

Inițiativele propuse de cetățeni vor fi clasificate în două categorii: proiecte mari, în valoare de 100 – 300 mii lei şi proiecte mici, în sumă de 50 – 100 mii lei.
Ulterior, acestea urmează a fi evaluate și validate de către o Comisie constituită din reprezentanții municipalității și ai societății civile, după care supuse procesului de vot, pentru a fi implementate.

La Program pot participa cetățenii orașului, atât persoane fizice, cât și juridice, în mod individual sau în echipe. Fiecare persoană/echipă va putea formula una sau maximum două propuneri. Un criteriu important este asigurarea co-finanțării, astfel pentru inițiativele depuse de persoanele fizice, cofinanțarea va fi de la – 1%, iar pentru persoanele juridice – 20%.

Inițiativele acceptate în acest an spre finanțare vizează următoarele domenii:
-Infrastructură urbană (amenajarea, reabilitarea spaţiilor publice, precum zone pietonale, scuaruri, spaţii verzi etc.);
-Mobilitate urbană (accesibilitate, siguranţa circulaţiei rutiere etc.);
-Infrastructură culturală şi socială (valorizarea patrimoniului arhitectural şi cultural, street-art, proiecte destinate păturilor defavorizate din municipiul Chişinău, turism etc.);
-Orașe inteligente, orașe verzi durabile (Smart city, green cities:) aplicarea TIC pentru ameliorarea serviciilor prestate de Primăria municipiului Chişinău, inovaţii și cercetare, eficiență energetică, aplicaţii IT pentru energie regenerabilă, pilotarea managementului inteligent al energiei, adaptarea la schimbările climatice;
-Democraţie locală (implicarea locuitorilor mun. Chişinău în procesul decizional local);
-Educaţie, tineret şi sport (instruiri non-formale, training-uri, vizite de studiu, susținerea cercetării, artei și culturii);
-Diseminarea, monitorizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice locale.

În cazul în care propunerea de proiect poate fi încadrată în mai multe domenii, aplicantul trebuie să opteze pentru domeniul pe care îl consideră cel mai potrivit/relevant.

Pentru a înainta ideea de proiect, persoana interesată va trebui să depună un Dosar la Primărie, acesta va conține următoarele documente:

  • Formularul – tip de aplicare;
  • Lista de semnături. Pentru proiectele mici, persoanele interesate vor colecta din partea cetățenilor minimum 100 de semnături, pentru proiectele mari aceștia vor colecta minimum 200 de semnături;
  • Cererea de confirmare a co-finanțării.
  • Dosarul complet va fi expediat la adresa: [email protected] și pe suport de hârtie la Direcția Relații Publice și Buget Civil – subdiviziune responsabilă de coordonarea și managementul Programului privind Bugetul Civil Chișinău, bir. 8”, a declarat Ceban.

Valoarea totală a Programului constituie 3 milioane de lei, bani alocați din Bugetul municipal Chișinău pentru implementarea proiectelor de interes local.

Logo_MAN_CEBAN