Cea de-a IV-a ediție a proiectului „Moldova are artă. Chișinăul are artă” a debutat în această seară, aducând din nou în prim-plan talentul tinerilor artiști din Capitală. Inițiativa devine, an de an, un simbol al pasiunii, creativității și al valorilor culturale ale orașului.
Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban, a transmis un mesaj de susținere pentru acest proiect, subliniind importanța culturii și educației în dezvoltarea unui oraș.
„Cred cu tărie că un oraș nu poate fi cu adevărat de succes dacă nu investește în educație și cultură, iar Chișinăul de astăzi nu este doar un centru administrativ sau economic — devine tot mai mult un oraș al ideilor, al creației și al tinerei generații care duc cu mândrie faima Moldovei în lume”, a declarat edilul.
Proiectul reunește elevi din școlile de muzică și liceele de artă, tineri susținuți de profesori dedicați și părinți care cred în vocația artistică a copiilor lor.
„Copiii care participă în fiecare an în acest proiect sunt dovada vie a potențialului enorm pe care îl avem. Mulțumesc profesorilor care modelează caractere și părinților care își încurajează copiii să-și urmeze vocația. Tinerilor le datorăm viitorul cultural al acestui oraș, loc în care vrei să trăiești. Pentru că orașele nu trăiesc doar prin infrastructură. Chișinăul are artă, iar datorită tinerilor talentați, Chișinăul are viitor”, a subliniat edilul.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Chișinău, care rămâne un promotor activ al culturii locale și al tinerilor talentați din Capitală.