Astăzi a fost reluată circulația rutieră pe str. Maria Cebotari din centrul capitalei. Potrivit primarului general Ion Ceban, acest lucru a fost făcut cu scopul de a decongestiona traficul rutier în zona centrală.
„Direcția de deplasare pe str. M. Cebotari, pe porţiunea preconizată a fi redeschisă, va fi cu sens unic, mai exact de la bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt spre str. 31 august 1989.
Au fost demontate barierele, blocurile de beton și indicatoarele rutiere de restricționare pe tronsonul din str. Maria Cebotari. De asemenea, au fost schimbate utilitățile și remediat carosabilul în zona de intervenție”, a declarat acesta
În zonă au instalate 32 de indicatoare rutiere și a fost evacuată platforma unde până acum era instalat un punct de control în preajma unui hotel.