Condiţii mai bune pentru copiii din municipiul Chişinău! Potrivit primarul general Ion Ceban, școlile din Chișinău devin mai eficiente din punct de vedere energetic.
“În ultimii ani, 14 școli și 6 grădinițe au fost modernizate în acest sens în cadrul unui proiect realizat de Primăria Chișinău și finanțat de BERD, BEI și Fondul E5P.
Printre instituții se numără Liceul Teoretic „Nicolai Gogol”, care are o suprafață interioară de peste 10 mii de metri pătrați. Actualmente circa 1500 de elevi beneficiază de un mediu educațional confortabil.
În edificiu au avut loc lucrări de izolare termică, de reabilitare a rețelelor electrice și termice, a fost instalat un sistem fotovoltaic și înlocuit sistemul de încălzire”, a declarat Ceban.
În total, peste 50 de instituții de importanță socială au fost izolate termic în ultimii trei ani, atât cu participarea financiară a partenerilor de dezvoltare, cât și din surse bugetare municipale.
“La fel, în suburbii am finanţat reparaţia, modernizarea şi deschiderea a 14 grădiniţe şi 22 de şcoli”, a conchis edilul.