Ion Ceban: Congresul de constituire a MAN va avea loc pe 21 decembrie. Edilul a anunțat cine va face parte din echipă

ion_ceban_profunzimea_1

Congresul de constituire a Partidului Mișcare Alternativa Națională va avea loc în data de 21 decembrie. Anunțul a fost făcut de edilul Capitalei, Ion Ceban, în cadrul emisiunii ”În ProFunzime” de la postul Pro TV. Primarul general a precizat că în cadrul evenimentului vor fi trasate cele mai importante obiective ale formațiunii pentru Republica Moldova și, implicit, pentru municipalitate.

”Sunt sute de persoane care urmează să fie parte a echipei MAN. Duminică, 11 decembrie, am dezbătut programul, statutul. Mai avem nevoie de câteva zile în acest sens. Vom transmite programul și colegilor din Occident. Sunt partide din UE, inclusiv din Austria, România etc. Pe 21 decembrie va fi un congres tehnic de constituire și vom depune actele în conformitate cu legislația în vigoare”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a vorbit și despre viitorii săi colegi de partid, care, potrivit lui Ceban, sunt gata să pună umărul pentru a schimba lucrurile în țară.

”Sunt grupuri diferite de persoane, intelectuali, medici, pedagogi, conducători de instituție, inclusiv din municipalitate, din cabinetul primarului, viceprimari, șefi de direcție. Vom avea organizație de tineret, o organizație a persoanelor în etate și multe alte structuri”, a precizat Ion Ceban.

Edilul a mai adăugat că intențiile de viitor este să participe la toate alegerile împreună cu echipa MAN. ”Suntem un grup de oameni care gândim la fel, vom trasa obiective ambițioase pentru municipalitate și pentru țară”, a punctat primarul la acest subiect.

Logo_MAN_CEBAN