Ion Ceban critică modul în care s-a acționat în raport cu Valerii Climenco. Dragă Guvernare, mâine sau poimâine puteți să ajungeți în locul lui

ion_ceban_klimenco

Primarul general Ion Ceban critică modul poliția a acționat în raport cu Valerii Climenco, la indicațiile celor de la Guvernare. Edilul afirmă că astăzi ei procedează astfel, iar mâine se pot trezi în locul lui Climenco.

„Vreau să zic că îmi pare rău ce s-a întâmplat cu un consilier municipal, domnul Climenco. Chiar nu contează de la care Partid vine dumnealui. Am înțeles că a avut ieri probleme medicale, s-a vehiculat că a avut și un atac de cord.
Nu știu care este situația și în ce circumstanțe s-a ajuns la asta, deoarece am văzut doar niște video care au apărut dintr-o singură sursă, am văzut că mulți au sărit și să-l critice, dar până la urmă haideți să fim oameni când e vorba de sănătatea omului. Cred că bâta politică nu așa trebuie de folosit. Nu uităm că acolo sunt oameni.

Îmi pare rău ținând cont și că are o vârstă, plus cunoaștem că recent a decedat soția”, a declarat Ceban.

Edilul spune că speră că supremația legii este prioritar în toate acțiunile.

Logo_MAN_CEBAN