Ion Ceban: ,,Dacă nu aveam situația de criză din cauza COVID-19, nimeni nu era interesat de câte locuri de înhumare sunt săpate la cimitirul „Sfântul Lazăr”

ion_ceban_sflazar

În scopul asigurării înhumărilor, inclusiv a victimelor COVID-19, în cadrul cimitirului „Sfântul Lazăr” a fost repartizat un sector nou, cu numărul 277.
Acolo au fost săpate, în scop de rezervă, circa 300 de gropi pentru înhumări curente și nu 1500 cum sunt vehiculate în presă.

Despre acest lucru a anunţat primarul general al capitalei, Ion Ceban, în cadrul unei conferinţe online în care a răspuns la întrebările jurnaliştilor.
Edilul a menţionat că angajații cimitirului „Sfântul Lazăr” desfășoară lucrări de săpare a gropilor în regim obișnuit de activitate (20-25 zilnic).
,,Dacă nu aveam situația de criză din cauza COVID-19, nimeni nu era interesat de câte locuri de înhumare sunt săpate la cimitirul „Sfântul Lazăr”, a subliniat Ion Ceban.

Decizia de pregăti locuri de înhumare, inclusiv pentru persoanele care eventual, vor deceda din cauza COVID-19, a fost luată de Comisia Situații Excepționale Chişinău, pentru că locurile în sectoarele existente erau deja epuizate.

Totuşi, şeful capitalei a precizat că, fiecare familie, în care vor fi persoane decedate din cauza noului virus, vor decide individual dacă îşi înmormântează ruda în Chişinău, sau în altă localitate.

Logo_MAN_CEBAN