Ion Ceban, de ziua familiei: „Am felicitat două cupluri care sunt împreună de 59 și, respectiv, 20 de ani. O familie puternică poate trece peste toate poverile vieţii”

ion_ceban_oamenii

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, astăzi primarul general Ion Ceban a felicitat două cupluri din capitală.

Este vorba despre cuplul Ungureanu Serghei şi Elena, care formează o familie de 59 de ani, au crescut 3 copii și se bucură astăzi de nepoți.

Ce-a de-a doua familie este a lui Nicolae şi a Marianei Ştiuca, sunt împreună de 20 ani şi cresc şi educă trei copii.

„Noi ne regăsim cel mai mult în familie, chiar dacă ne petrecem mai puțin timp, chiar dacă suntem departe. Este singurul lucru în care cu adevărat ne regăsim. Și vreau să vă doresc tuturor celor care au familiile în Moldova, în Chișinău, multă sănătate și fericire, de la cei mici, până la cei mari. Noi astăzi o să mergem la mai multe familii”, a declarat Ceban.

Primarul a subliniat că o familie puternică poate trece peste toate poverile vieţii împreună prin răbdare, înţelegere şi dragoste, exemplu sunt și familiile Ungureanu și Știuca.

Primăria Chişinău a venit cu un cadou și suport financiar, bani oferiţi din salariu pentru o zi de muncă, de către angajaţii Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate şi subdiviziunile acesteia.

Logo_MAN_CEBAN