Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a făcut declarații despre situația șefului Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău, Boris Gîlca, care este vizat de o anchetă a Centrului Național Anticorupție (CNA). Ceban a spus că Gîlca este persecutat și hărțuit de organele de drept la comanda Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care ar avea interes să-l denigreze pe el și echipa sa.
Ceban a afirmat că Gîlca este acuzat de delapidare a fondurilor externe, destinate refugiaților ucraineni, care au primit ajutor la Chișinău în ultimul an. El a susținut că Primăria Chișinău a gestionat eficient criza umanitară și a oferit cazare, alimentare și alte servicii pentru peste 80 de mii de refugiați. El a adăugat că nu apără nicio încălcare, dar că metodele aplicate de CNA au fost „cele mai josnice” și că filajul lui Gîlca a durat un an și jumătate.
„De la început de ședință urez din numele tuturor sănătate și putere domnului Gîlca și familiei.
Este o situație neplăcută și toate se vor clarifica și nu cădeți în capcană și nu vă dați la provocări. Așa cum am anunțat vineri, am solicitat ca Irina Certan responsabilă să fie demisă, deoarece avem informații că a fost complice la toate, în această regie de evenimente și circumstanțe. Cât privește cererea domnului Gîlca, am solicitat să o retragă.Nu apăr nici un fel de încălcare, dar metodele aplicate au fost cele mai josnice. Timp de un an și jumătate să filezi acest om și să invoci că ai găsit niște mazăre și pamperși. Sunt sigur că sunt fileze un an jumătate să filezi această persoană este ceva ieșit din comun. Între timp, hoții de miliarde, cei care au delapidat sursele publice se plimbă liber sau stau în partidul de guvernământ. Unicul scop este să fie oamenii constrânși și să depună depoziții pe mine, pe anturajul persoanelor din jurul meu. Anunț public că doamna Irina Certat este șantajată. E de râs pentru întreaga țară. Dacă era să fie grav și prejudiciu în proporții mari, nu așteptați un an și jumătate. Filajul nu este din februarie 2023, dar din aprilie 2022, atunci când ați luat abuziv și ilegal Centrul MoldExpo, pentru a discredita efortul primăriei. PAS a vrut să strice ziua Forumului organizat, Dumnezeu cu voi. Noi nu am făcut politică acolo. Cel mai grav s-a încercat să se egaleze cu Zero efortul Primăriei în ceea ce ține gestionarea crizei Primăriei Chișinău. Un efort de peste un an de zile a Primăriei. Peste 800 de funcționari și peste 600 de voluntari au participat la trecerea a peste 80 de mii de refugiați ucraineni. Ei au primit ajutor la Chișinău – cazare, alimentare, etc. Nu apăr absolut pe nimeni. Toate persoanele vinovate vor fi demise din funcție. Corupția mică sau mare nu va fi tolerată. Nimeni nu va fi mutat în cabinetul primarului, așa cum s-a mutat oamenii în Președinției sau în alte locuri călduțe din cadrul partidului de guvernământ. Asta ni se întâmplă în ultima perioadă.
Eu nu îmi închipui cum să mă duc la București să spun că președintele țării este așa sau astfel și să nu ajutați Republica Moldova, pentru că nu îmi place ochii domnului prim-ministru sau președinte al Parlamentului”, a declarat edilul.
Ceban a comparat situația lui Gîlca cu cea a mamei sale, Eugenia Ceban, care este și consilier municipal și care ar fi fost deschis un dosar la comandă de un președinte de comisie parlamentară din partea PAS. El a spus că scopul este unicul de a-l constrânge pe el și anturajul său să depună depoziții compromițătoare. El a criticat faptul că „hoții de miliarde” se plimbă liber sau stau în partidul de guvernământ, în timp ce el și colegii săi sînt vizați de acțiuni abuzive și ilegale.