Pasajul de la Ismail a fost inclus în baza unui parteneriat public-privat, care va fi votat de către CMC. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, despre procesul de reparație a pasajului.
„Eu nu cred că vor fi probleme în acest caz, în negocierile cu fracțiunile. Urmează să fie făcut studiul de fezabilitate, procedurile. În acest an ne-am propus să fie începute lucrările în 5 subterane, în următorul an vor fi și mai multe.
Cât ține de cei ce vând în unele pasaje subterane, Ceban afirmă că totul se face legal. „Da, noi am fost amenințați astăzi de foarte multe persoane – cei cu panourile, gherete, unde stau diferiți bețivi, fac pile pe la judecăți, dar noi trebuie să facem curat. În această condiție că departamentul juridic va face ordine”, a precizat acesta.
Edilul spune că unele spații în subterane vor fi date în chirie. „Niciodată la Chișinău nu a fost mai transparente lucrurile. Mergem pe cale legală”, a mai spus edilul.
Amintim că în această seară a fost prezentată subterana „Budapesta”, care a fost reparată de către municipalitate cu ajutorul unui agent economic.