Ion Ceban, despre demisia lui Axentiev: Unii funcționari cred că au imunitate și funcții pe viață; A provocat cheltuieli suplimentare la bugetul municipal

ion_ceban_autosalubritate

Primarul general Ion Ceban avertizează actuala conducere a Î.M. Regia Autosalubritate ca să nu oblige angajații să protesteze pentru Eugeniu Axentiev. Ceban spune că demisia acestuia urmează să fie votată mâine în Consiliul Municipal Chișinău.

„Am primit semnale că s-ar organiza acțiuni de protest în rândul angajaților întreprinderii, acțiuni organizate de către Axentiev. Am mers personal și am discutat cu oamenii. Unii funcționari cred că au imunitate și funcții pe viață. Iată cei care cred că pot face orice și pentru asta nu vor duce răspundere, greșesc. Aceasta vine în baza rapoartelor prezentate de către grupul de lucru, ce a realizat ancheta de serviciu și a instituțiilor centrale cu privire la situația creată la Poligonul din Țînțăreni, unde timp de o săptămână s-a luptat cu localizarea incendiului de deșeuri solide. A provocat cheltuieli suplimentare la bugetul municipal și a stârnit nemulțumirea oamenilor din localitățile din preajmă, din cauza fumului dens eliminat rezultat al incendiului. În consecință, timp de o săptămână, oamenii au blocat accesul autospecialelor pentru transportarea deșeurilor la poligon”, a declarat edilul capitalei.

În acest timp, un grup de lucru, constituit, în prezent face analiza economico-financiară la întreprindere. Dispoziția cu privire la suspendarea contractului individual de muncă a lui Axentiev a fost semnată, adusă la cunoștință persoanei în cauză.

De precizat că a fost numit un director interimar, pe perioada desfășurării anchetei, Dumitru Vulpe, vicedirector în exercițiu.

„Am solicitat Centrului Național Anticorupție investigarea activității Axentiev pe perioada mandatului acestuia, dar și altor organe de drept și control să examineze rezultatele auditului efectuat la întreprindere. Repet, nu voi tolera, rele intenții din partea unor funcționari, angajați, directori și neprofesionalismul în entitățile municipale. Cât de greu nu îmi va fi, dar voi continua să fac ordine în acest sistem. Acele persoane care mă vor susține, poftim în echipă, cei care vor prefera în continuare dezmățul, ne vom lua rămas bun”, a precizat primarul general.

Amintim că municipalitatea a oferit 700 de mii de lei din fondul de intervenție. De precizat că pompierii au luptat timp de 3 zile cu focul, care era pe o suprafață de 900 de metri2.

Logo_MAN_CEBAN