Ion Ceban despre deschiderea și modernizarea grădinițelor: Decizia o ia Comisia Națională. Suntem pregătiți, au fost direcționate și surse financiare pentru instituțiile preșcolare

ion_ceban_in_direct

Primăria Chișinău urmează să se expună când ar putea fi oportună redeschiderea grădinițelor în municipiul Chișinău. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban în cadrul unui live pe profilul său de Facebook.

Potrivit acestuia, decizia nu o ia primăria, dar organele competente.

„Nu este și nu ține de competența comisiei municipale. Redeschiderea grădinițelor ține de Comisia Situație de Excepționale în Sănătate Publică. Noi tot așteptăm. Suntem pregătiți, au fost direcționate și surse financiare pentru grădinițe”, a punctat edilul.

Ion Ceban a vorbit astăzi și cu șeful Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (FISM), Iurie Chiorescu scopul fiind conjugarea eforturilor pertru identificarea soluțiilor optime în modernizarea grădinițelor.

Astfel, prin diverse proiecte Ceban spune că își propune identificarea surselor financiare pentru reparaţia, accesibilizarea şi îmbunătăţirea condiţiilor instituțiilor, precum şi dotarea cu materialele necesare.

„Până în prezent, cu sprijinul FISM și cu suportul financiar al Guvernului României, au fost realizate lucrări de reparaţie în 28 de instituții municipale, dintre care: 26 grădinițe, o școală primară şi complexul-pilot de pedagogie curativă „Orfeu”„, a subliniat primarul.

Ion Ceban a punctat că în continuare se va axa pe îmbunătățirea condițiilor instituțiilor de învățământ din municipiu.

Logo_MAN_CEBAN