Gheretele instalate recent în Capitală sunt temporare, ele vor funcționa în timpul sezonului estival, iar instalarea lor a fost convenită cu municipalitatea. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței primăriei de astăzi.
Potrivit acestuia, autorizarea temporară pentru amplasarea acestor gherete, care vând băuturi răcoritoare, produse de patiserie și înghețată, este valabilă până la 31 octombrie. Până în acest moment, va fi adoptat regulamentul privind comerțul stradal în capitală, conform căruia locurile vor fi distribuite prin licitație.
La rândul ei, viceprimarul Inga Ionesii a declarat că site-ul web al primăriei este o decizie cu privire la implementarea comerțului stradal în sezonul estival, iar pe hartă se poate de vizualizat care sunt punctele autorizate.
„În plus, mulți agenți economici au fost nevoiți să nu lucreze în timpul stării de urgență și le-am permis să lucreze temporar în parcuri și pe străzile principale. În același timp, numărul de puncte de vânzare este limitat, acestea sunt plasate în conformitate cu schema dezvoltată. Menținem această problemă sub control, niciun chioșc nu a fost instalat în mod arbitrar”, a explicat ea.
De asemenea, Ionesii a menționat că, în acest moment, sunt elaborate reglementări pentru licitații pentru agenții economici care doresc să își plaseze gherete în oraș. Numărul de locuri va fi limitat. În ceea ce privește conceptul comerțului stradal, acesta poate fi supus votului în CMC săptămană viitoare.