Noi detalii despre proiectul parcărilor din capitală. Potrivit primarului general Ion Ceban, în prezent sunt lansate licitațiile pentru elaborarea studiului de oportunitate privind implementarea sistemului de management al parcărilor auto și elaborarea schemelor de organizare a circulației rutiere în zona centrală a capitalei.
„În primul caz municipalitatea urmează să beneficieze de o strategie bazată pe termen scurt, mediu și lung în ceea ce privește managementul parcărilor auto cu plată din Chișinău.
Anunțul despre licitație, precum și documentele însoțitoare au fost publicate pe platforma electronică achizitii.md. Ofertele pentru concurs pot fi depuse pe platforma electronică menționată”, a declarat acesta.
Ceban spune că a fost publicată licitația pentru elaborarea schemelor de organizare a circulației rutiere din zona centrală, în perimetrul străzilor Ismail – str. A. Mateevici – str. M. Viteazul – str. Albișoara.
Proiectul prevede amenajarea parcărilor auto în zona centru din contul benzilor de circulație rutieră. Anunțul despre licitație a fost la fel publicat pe platforma achiziție.md, iar ofertele pentru concurs pot fi depuse până în data de 04 aprilie 2021.
„În context, facem apel către companiile de profil de a participa la licitațiile deschise în cadrul cărora fiecare participant are posibilitatea de a-și prezenta oferta. Totodată, în perioada imediat următoare vom lansa licitația pentru lucrările de amenajare a parcărilor auto în zona centru a capitalei. Specialiștii urmează să definitiveze designul, precum și materiale (pavaj, asfalt sau pavaj ecologic) care vor fi utilizate în procesul de execuție a obiectivelor”, a precizat acesta.