Ion Ceban, despre paturile medicilor improvizate pe scaune: Când refuzați să puneți masca sau încălcați toate recomandările, amintiți-vă de ei

ion_ceban_covid_moldexpo

Paturile improvizate pe câteva scune în incita centrului „COVID-19 Chișinău” de la MoldExpo, nu sunt dedicate pacienților, ci au fost improvizate în camera de odihnă de către medicii care lucrează acolo. Precizările vin din partea primarului general, Ion Ceban, după ce mai multe instituții de presă au scris despre acest lucru într-un mod eronat.

“Medicii ar fi putut lua unul din paturile pacientilor, chiar și temporar, dar nu au făcut-o. Ei sunt eroii noștri și când refuzați să puneți masca sau încălcați toate recomandările experților, amintiți-vă de ei, cei care se dedică cu viața pentru a salva vieți”, a declarat Ion Ceban.

Potrivit edilului, prin pozele respective, autoritățile încearcă să sensibilizeze opinia publică în raport cu efortul depus de medici, iar cetățenii să devină mai responsabili privind respectarea normelor anti COVID.

“Ca să nu ajungem în situații mult mai grave, aveți grijă de voi și de cei care sunt în prima linie. Covidul există și facem împreună totul ce ne stă în puteri pentru a crea condiții și locuri pentru bolnavi”, a dăugat Ion Ceban.

Amintim că la Centrul „COVID-19 Chișinău” de la MoldExpo, aflat în gestiunea Spitalului Clinic Municipal „Sf. Treime”, au loc amenajări pentru desfășurarea, la prima necesitate, a 200 de paturi de staționar, inclusiv 20 de paturi de terapie intensivă.

De asemenea, în baza ordinului Direcției generale asistență socială și sănătate la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, vor fi activate suplimentar 110 paturi, dintre care 6 paturi de terapie intensivă.

Acțiunile întreprinse de autorități au loc în contextul prognozelor făcute de către specialiști, care prevăd o creștere a numărului de cazuri atât la nivel local, cât și național.

Logo_MAN_CEBAN