Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului (DGPDC) a împlinit 25 de ani de la fondare. Potrivit primarului general Ion Ceban, circa 450 de persoane au participat cu acest prilej la un eveniment festiv. Printre aceştia: reprezentanți ai municipalității, angajați ai DGPDC și foști manageri, care au contribuit prin activitatea lor la dezvoltarea sistemului de protecție a copilului, dar şi parteneri, care prin suportul lor contribuie la dezvoltarea și consolidarea unor servicii sociale de calitate.
„În cadrul evenimentului din partea Primăriei Chişinău au fost oferite diplome de excelență și de gratitudine pentru 47 de angajați din sistemul protecției copilului, dar și parteneri naționali și internaționali.
Actualmente la evidența DGPDC se află cca 6900 de copii, cu 1776 de familii, iar de-a lungul anilor numărul de servicii sociale pentru copii a fost extins, cu suportul municipalității și a partenerilor de dezvoltare. Astăzi, direcţia de profil prestează 24 de servicii de îngrijire, iar în anul 2023 preconizăm să creştem numărul serviciilor sociale oferite copiilor aflaţi în situaţii de risc.
Şi alocațiile bugetare pentru domeniul protecției copilului sunt în creștere: 2019 – 90 milioane de lei, iar 2022 – 160 de milioane. Totodată, în anul 2020 a fost aprobată Strategia municipală privind protecția drepturilor copilului, 2020-2025, document de politici care are drept scop crearea unui mediu prietenos și incluziv, capabil să asigure, să respecte și să protejeze drepturile fiecărui copil din municipiul Chișinău.
Documentul a fost elaborat cu sprijinul UNICEF Moldova și se înscrie în contextul general de reformare a sistemului de protecție a copilului din Republica Moldova dar și alinierea acestuia la standardele și angajamentele europene și internaționale. Planul de implementare al Strategiei presupune consolidarea și dezvoltarea unui șir de servicii pentru copiii din municipiu”, a punctat edilul.
Ceban spune că apreciază eforturile angajaților și a partenerilor de dezvoltate care ne sprijină în acțiunile de monitorizare a respectării drepturilor copilului în municipiul Chișinău și protecția copiilor aflați în situație de risc.
„Mulţumesc echipei DGPDC inclusiv pentru intervenția promptă și profesionistă în gestionarea crizei refugiaților unde mii de copii ucraineni au fost asistați, consiliați și încadrați în serviciile municipale de protecție socială.
Muncim în interesul suprem al copilului pentru a crea un mediu sigur şi protectiv pu copiii în situaţii de risc din capitală”, a punctat Ion Ceban.