Primăria Municipiului Chișinău a finalizat lucrările de asfaltare a drumului de acces către Grădinițele nr. 7 și 167, dedicate copiilor hipoacuzici și cu cerințe educaționale speciale (CES), din sectorul Centru, cartierul Telecentru. Străzile din intersecția Ipate Soroceanu și Romantica au fost reabilitate în cadrul programului municipal „Reabilitarea căilor de acces către instituțiile de învățământ din Capitală”. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban.
Lucrările de execuție au inclus:
Terasament (excavare, compactare și umplere cu material granular)
Montare de borduri
Amorsare a suprafeței cu emulsie bituminoasă
Așternere strat de bază și strat de uzură
Ridicare la cotă a fântânilor de vizitare
Primarul general, Ion Ceban, a declarat că modernizarea infrastructurii asigură siguranță sporită, confort și accesibilitate pentru copii, părinți și cadrele didactice.