Ion Ceban, după ce a cerut Parlamentului anularea „Taxei de salubrizare”: Cei de la PAS special cer să nu fie achitate facturile, ca să vă trimită amenzi

ion-ceban_pas

În cadrul unei ședințe de astăzi, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a făcut mai multe declarații privind taxa de salubrizare și a clarificat situația referitoare la anularea acesteia. În declarațiile sale, primarul a subliniat că dimineața a semnat un amendament pentru anularea taxei de salubrizare în întreaga țară, inclusiv în Chișinău, începând cu anul viitor, 2024.

Ion Ceban a argumentat că anul acesta deputații sunt conștienți că politica bugetar-fiscală a fost deja aprobată și nu vor mai putea interveni în acest sens. Primarul a acuzat deputații din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de minciună și manipulare, afirmând că aceștia au promis să elimine taxa de salubrizare, dar nu au făcut acest lucru.

„Taxa de salubrizare este obligatorie, asta este recomandat și în raportul Curții de Conturi. Deputatul Gaik Vartanean va înregistrează chiar acum amendamentul în Parlament. PAS au fost prinși cu minciuna, cum de fapt și în multe alte cazuri. Vom continua să developăm aceste minciuni, care au prostit o țară întreagă, cu contracte secrete, cu corupție la scară în largă. Vreau să reconfirm că mă aflu cu ei în instanța de judecată, inclusiv pe costurile la gaz, pe tranzacțiile la gaz, și cu multe altele. Sunt absolut sigur că oamenii o să răspundă mai devreme sau mia târziu.

Când cei de la PAS, când fac demers să nu achitați facturile, ei în mod intenționat, ca cei care nu achită, de urmă să vină și amenda și penalitățile, în cazul în care nu va fi achitată această taxă. Și vor da în continuare vina pe Ion Ceban, care nu are nicio legătură”, a declarat edilul.

Primarul a ținut să precizeze că taxa de salubrizare este stabilită și obligatorie conform Codului Fiscal, iar modificarea sau anularea acesteia poate fi realizată doar de către Parlament. Ion Ceban a subliniat că Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a stabilit doar suma lunară a taxei și a propus scutirea de plată pentru anumite categorii de persoane. El a atras atenția asupra faptului că facturile nu au fost emise de Primărie, ci de ASP și care, în opinia sa, au întârziat intenționat procesul de doi ani.

Primarul Chișinăului a făcut un apel către cei 63 de deputați din Parlament să susțină propunerea de anulare a taxei de salubrizare și să o voteze în favoarea cetățenilor. Ion Ceban a subliniat că, dacă această propunere va fi adoptată, taxa de salubrizare nu va mai fi aplicată începând cu anul viitor în toată țara.

În final, primarul a criticat Partidul Acțiune și Solidaritate, acuzându-i că nu și-au respectat promisiunile făcute în timpul celor trei ani de guvernare și că au cauzat dificultăți populației. Ion Ceban a îndemnat PAS să nu facă promisiuni nefondate și să se concentreze pe muncă și acțiuni concrete în beneficiul cetățenilor.

Astfel, primarul Ion Ceban a clarificat situația privind taxa de salubrizare și a anunțat că demersurile pentru anularea acesteia au fost inițiate, așteptându-se ca Parlamentul să susțină și să voteze propunerea.

Logo_MAN_CEBAN