Ion Ceban, după ce a votat: De noi astăzi depinde cum se va dezvolta țara și ce urmează în următorii ani

Ion_ceban_alegeri_2020

Primarul general, Ion Ceban, a votat pentru un viitor mai bun în Republica Moldova. Alături de soția sa, edilul capitalei spune că votul exprimat astăzi este foarte important pentru ca țara să aibă un progres.

„Astăzi este o zi foarte importantă. Votul fiecăruia contează. De noi astăzi depinde cum se va dezvolta țara, ce urmează în următorii ani, ce curs de dezvoltare va avea Republica Moldova. Am putea alege între stabilitate și incertitudine, poate chiar haos. Eu pledez pentru stabilitate, pentru consolidarea eforturilor, pentru dezvoltarea Moldovei și avem responsabilitate față de popor și pentru copiii noștri. Eu cred și știu că putem să fim uniți pentru Republică Moldova, iar toate aptitudinile să le folosim pentru dezvoltarea Moldovei. Este foarte bine să participăm la vot, deși este un timp ploios, este o toamnă frumoasă, este o situație de risc, dar trebuie să mergem la vot”, a declarat acesta după ce și-a exprimat votul.

La rândul său, soția primarului a punctat că a votat pentru un viitor frumos, dar asta e posibil cu ajutorul conjugării forțelor. „Sper că toți vor alege direcția care ne-ar permite să avem o țară dezvoltată”, spus Tatiana Ceban.

Amintim că pentru fotoliul de președinte luptă 8 persoane. Ion Ceban spunea anterior că ar fi bine ca președintele să fie ales din primul tur.

Logo_MAN_CEBAN