Ion Ceban: După mai multe săptămâni, Cancelaria totuși și-a retras notificarea de interzicere a finanțării Primăriei Chișinău în suburbii

ion_ceban_guvernament

După mai multe săptămâni, Cancelaria totuși și-a retras notificarea cu privire la interzicerea Primărie Chișinău de a finanța proiecte în suburbiile capitalei. Despre acesta a anunțat primarul general Ion Ceban.

„Cum credeți că a fost încheiată notificarea Cancelariei de Stat de către însăși Cancelaria de Stat cu privire la finanțarea proiectelor în suburbii de către Primăria Chișinău? Pentru a nu recunoaște greșeala crasă, cei de la Cancelaria de Stat care au blocat finanțarea spre suburbii, au găsit o variantă nouă juridică”, a declarat Ceban.

Amintim că Primăria Chișinău a alocat 600 de milioane de lei în ultimii trei ani pentru proiecte în suburbii. În timp ce 140 de milioane de lei au fost blocate de Cancelaria de Stat, susținută de PAS. Această sumă depășește de câteva ori finanțarea acordată de PAS la nivel național pentru programul Satul European și Satul European Expres.

Anterior Primăria a subliniat că toate proiectele sunt discutate și consultate cu cetățenii și primarii locali prin sondaje și multiple discuții, având în vedere prioritățile stabilite de locuitori. Principiul de finanțare este de 70% din bugetul municipal și 30% din bugetul local. Municipalitatea a menționat că investițiile s-au făcut în grădinițe, școli, transport, apă și canalizare, drumuri, trotuare și iluminat în toate localitățile, indiferent de apartenența politică a primarilor.

În comparație, PAS nu a investit nici măcar 40 de milioane de lei în suburbii, în ciuda promisiunilor făcute. În schimb, au finanțat doar două proiecte în Băcioi și Stăuceni, ambele conduse de primarii PAS, care se rezumă la amenajarea de scuaruri.

În comunicatul făcut public săptămâna aceasta, Primăria Chișinău punctează că în alte localități conduse de primari ne-PAS, banii promiși nu au fost eliberați sau s-au deschis dosare ilegale primarilor.

Logo_MAN_CEBAN