Ion Ceban: După Stăuceni, Ion Ceban și-a încheiat seara alături de locutorii din Colonița, la hramul localității. Despre ce proiecte le-a vorbit primarul

ion_ceban_colonita_

După Stăuceni, primarul general Ion Ceban și-a încheiat seara alături de locutorii din Colonița care sărbătoresc azi Hramul. Edilul spune că s-a bucurat să fie alături pentru a le ura cele mai sincere felicitări.

„Împreună am reușit ca pe parcursul anului să realizăm mai multe proiecte frumoase, iar altele sunt în realizare. În anii 2020-2022, din bugetul municipal au fost alocate 14,6 milioane de lei.

Unul dintre cele mai frumoase proiecte cu care ne mândrim este Grădinița nr.24 ”Izvoraș”, unde Primăria Chișinău a investit aproape 4,5 milioane de lei.
Putem spune cu certitudine că această instituție preșcolară este în topul celor mai moderne grădinițe din municipiul Chișinău. În doi ani, grădinița practic a devenit de nerecunoscut. Primăria Chișinău a investit aproape 600 de mii de lei în reparația capitală a Centrului de Creație și Agrement din Colonița, unde vin nu doar copiii, dar și maturii. Aici sunt organizate diferite cursuri pentru amatori, inclusiv de Teatru.

Tot din banii alocați de Primăria Chișinău, la Liceul Teoretic ”Gh. Ghimpu” din localitate a fost reparat blocul alimentar. Investiția a constat 300 de mii de lei. De asemenea, municipalitatea a alocat aproape un milion de lei pentru procurarea unui microbuz pentru transportarea elevilor”, a declarat Ceban.

Edilul spune că susține și proiectele de modernizare a instituțiilor medico-sanitare din suburbii.

„Astfel, pentru renovarea clădirii Centrului de Sănătate Publică din Colonița am alocat peste 3 milioane de lei. Prioritare pentru Primăria Chișinău sunt și investițiile în infrastructura rutieră. La Colonița au fost reparate mai multe drumuri din banii alocați de municipalitate, iar în această toamnă, a început reparația străzii principale din localitate pentru care am alocat 4 milioane de lei.

Anul acesta, am inclus drumul Chișinău-Colonița-Maximovca în amplul proiect de 43 de milioane de lei, care prevede reparația căilor de acces în toate suburbiile pe unde circulă transportul public. Primăria Chișinău a achitat integral și proiectul de iluminare a străzilor Tohatin și Budești din Colonița. Lucrările au costat bugetul municipal aproape 300 de mii de lei.

De asemenea, anul trecut, am suplinit ruta de autobuz nr. 24 Chișinău- Colonița – Chișinău cu patru unități. Primăria Chișinău a finanțat și construcția unui gazoduct într-un sector nou din localitatea Colonița, care include peste 300 de case. Din 2020 până în prezent, municipalitatea a investit în proiect aproape 600 de mii de lei”, a subliniat Ceban.

În ziua Hramului, Direcția Cultură a Primăriei Chișinău a organizat, la Colonița, concertul susținut de Brio Sonores.

Logo_MAN_CEBAN