Ion Ceban, după un an de mandat. Am reușit să reabilităm stația de epurare. Doar 9 zile anul acesta a fost miros

ion_ceban_statie_de_epurare

„A fost dificil în unele situații”, așa a caracterizat Ion Ceban primul an de mandat de primar al capitalei.

„Din 12 luni, 9 luni am fost în situații de pandemie, ceea ce complică unele lucruri și nu am renunțat la proiectele municipale. Am fost consilier mult timp și cunoșteam la suprafață proiecte, au fost multe de desupturi pe care nu le cunoșteam sau intuiam că ar putea să fie așa, dar nu așa de grave”, a vorbit acesta în cadrul știrilor de la Prime TV.

Ion Ceban a vorbit și despre Stația de Epurare, care nu a avut finalitate. „Pe partea de management urmează să fie finalizate lucrările anul viitor. Anul acesta a mirosit în capitală doar 9 zile și doar localizat. Nu a mirosit urât în tot municipiul. Noi am monitorizat. La stația de epurare toate cele lacuri au fost izolate”, a declarat Ceban.

Edilul spune că acum pe teritoriul stației este miros tehnic, iar în zonă nu va veni. În cazul celor 47 de agenți economici se renegociază contractele, iar aceștia sunt obligați să își instaleze stații de pre-epurare. „Nimeni dintre ei nu au stații de pre-epurare, unii din ei au ceva de genul dar nu erau puse în funcțiune”, a punctar primarul.

Amintim că ieri Ion Ceban a prezentat Raportul de Activitate pentru un an de zile.

Logo_MAN_CEBAN