Ion Ceban: Economisirea curentului electric trebuie făcută rațional, fără fățărnicie și fără acțiuni absurde

ion_ceban_lamp_led

Edilul Ion Ceban susține că orice acțiune de economisire a energiei electrice trebuie făcută rațional și nu în detrimentul locuitorilor și activităților cotidiene.

”Nu putem pune în pericol viața locuitorilor Capitalei și a celor care vizitează orașul. Fățărnicia exponenților guvernării, care am văzut că organizează ședințe prin întuneric, ceea ce nu-și are locul. De astfel de lucruri nu avem nevoie, rog să economisim și să ne implicăm cât de mult posibil. Au fost ședințe ale Guvernului, cele ale CSE care se organizau, de exemplu, la ora 18.00 – 19.00. Evident, trebuie să economisim, dar nici să depășim limitele raționalului. Rămânem des la muncă după ora 18.00 până aproape de 21.00, ne scuzați, prin birouri e beznă, nu poate sta lumea prin întuneric”, a declarat Ion Ceban la ședința Primăriei.

Edilul Capitalei a venit și cu precizări despre normele stabilite de CSE Chișinău privind modul în care pot avea loc deconectări de urgență.

”Cât privește economia prin oraș. Am văzut foarte multe voci, prin rețelele de socializare, sau acuzații absolut sterile la tot felul de televiziuni. Am solicitat să se economisească. Există o clauză foarte clară în decizia Comisiei municipale pentru Situații Excepționale că dacă există o necesitate, o urgență sau o problemă cu volumul de consum, atunci doar cu o informație în scris și cu o solicitare în scris, cu trei ore înainte, poate fi revăzut orarul, în funcție de necesități. În caz de o urgență maximă sau de forță majoră, putem fi atenționați cu 30 de minute, înainte să deconectăm curentul”, a mai declarat Ion Ceban.

Edilul a precizat însă că tot procesul trebuie să aibă loc fără panică și isterie, care, potrivit lui Ceban, sunt transmise de reprezentanții guvernării, care nu ezită să vină și cu atacuri inadecvate.

”Aduc aminte că tot mai multe străzi și parcuri, stații publice, alei și curți avem schimbat iluminatul în unul led și este econom. Ultima stradă unde am modernizat iluminatul, este Calia Ieșilor din sectorul Buiucani. Tare sper, stimați guvernanți, că ați achitat volumele neceare care uma să faceți transferul vineri către România și de astăzi nu avem riscul de deconectări de electricitate, riscul care era vineri”, a mai declarat Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN