Ion Ceban explică de ce au fost tergiversat procesul de examinare a listelor cu solicitări pentru compensații. Cine este vinovat

ion_ceban_bateria

Unii vicepretori au tergiversat procesul de examinare a listelor cu solicitările pentru compensații la efectuarea plăţilor pentru serviciile comunale şi resurselor energetice pentru sezonul rece 2020-2021. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban.

Potrivit acestuia, în prezent listele cu beneficiarii de compensații sunt în preturi şi în primăriile din suburbii.

„Urmează ca cererile celor 21.253 de persoane care au solicitat astfel de compensaţii să fie procesate şi verificate. În cadrul preturilor şi primăriilor comunelor au fost create comisii, care se vor ocupa nemijlocit de acest lucru. Urmează ca listele finale cu beneficiari să ajungă la Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare, iar ulterior să fie retransmise operatorilor de decontare.
Suma din facturile pentru serviciile comunale şi resurselor energetice pentru sezonul rece 2020-2021, vor fi recalculate”, a punctat edilul.

Primarul afirmă că ideea de bază este ca beneficiarii din anii precedenți să nu depună cereri repetate, ci doar persoanele care intră pentru prima dată în sistem.

Pentru compensarea cheltuielilor pentru serviciile comunale și resursele energetice persoanelor defavorizate din municipiul Chișinău, sunt necesare mijloace bugetare în sumă de peste 80 de milioane de lei.

Logo_MAN_CEBAN