Grădinița nr 140 din comuna Băcioi a fost conectată, astăzi, la sistemul public de gaze naturale în urma mai multor discuții pe care primarul general Ion Ceban le-a avut cu conducerea Chișinău – Gaz.
Astfel, potrivit lui Ceban, în curând, 160 de copii din localitate se vor bucura de o grădiniță reconstruită în totalitate.
„După ce mai bine de zece ani instituția s-a aflat în paragină, lucrările ce au început în 2012-2013 urmează a fi finalizate până la finele anului, în acest scop Primăria Chișinău a alocat circa 1,6 mil lei. În total pentru dezvoltarea comunei, municipalitatea a alocat în acest an 8,2 mil lei.
Una dintre problemele care a tergiversat procesul de redeschidere a instituției pe parcursul acestor ani, a fost lipsa conectării blocului la sistemul public de gaze naturale”, a declarat edilul.
Racordarea instituției la sistemul de gaz era problematică din considerentul că aceste lucrări erau foarte costisitoare.
„Mulțumesc conducerii SRL ”Chișinău-gaz” pentru implicare”, a punctat acesta.
Anterior printr-o colaborare între Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A și municipalitate s-a reușit conectarea la energia electrică a mai multor case din localitatea Dobrogea, unde mai bine de 8 ani mai multe familii au trăit în beznă.
O altă istorie frumoasă este că în urma discuțiilor cu conducerea SA „Moldovagaz” în luna august au fost lansate lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în comuna Sîngera.
Până la finele anului curent, 622 de gospodării din localitate vor dispune de gaze naturale.
Suburbiile sunt Chișinău!