Ion Ceban: Guvernul schimbă legea ca să ia spitalele municipale cu forța, deși au fost fondate de CMC și aparțin autorităților din Chișinău

311298333_662929835195435_1864216377558443937_n

Guvernarea PAS, prin Ministerul Sănătății, insistă să ia în proprietate toate spitalele care sunt proprietate a municipiului Chișinău. Primarul general Ion Ceban susține că în sânul așa-numitei guvernări sunt mari dispute la acest capitol.

Oameni teferi la cap le explică că ceea ce vor să facă ei, adică să ia spitalele din gestiunea municipiului, este ilegal, anticonstituțional, pentru asta trebuie să fie acceptul fondatorului care este Consiliul Municipal Chișinău. Aduc aminte că vineri au fost transmise demersuri în toate instanțele, atât din partea consilierilor municipali, cu excepția celor de la PAS, cât și din partea conducătorilor instituțiilor medicale”, a precizat Ion Ceban.

Edilul Capitalei dezaprobă orice tentativă de distrugere a instituțiilor medicale din capitală, unde în ultimii ani s-a investit enorm pentru a crea condiții.

Am deschis secții și laboratoare noi, am procurat tehnică, am inițiat reparații atât în interior, cât și la fațade, termoizolare. Pentru ultimii ani s-au alocat 477 de milioane de lei. Suntem și în proces de eficientizare energetică, în baza unor surse financiare, care sunt contractate în formă de credit de la BERD. Să dea un exemplu ce au făcut ei bun și cine îi încurcă să facă acest lucru ca minister sau Guvern? Și cel mai interesant, tot ei anterior, inclusiv actuala ministra expertă pe Facebook, a condamnat această modificare. A oferit multiple interviuri și era contra”, a declarat Ceban.

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, nu a venit deocamdată cu o reacție.

Logo_MAN_CEBAN