Ion Ceban: În acest an, 8 proiecte de interes public vor fi implementate prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău finanțat de Primărie

ion_ceban_modernizarea

În acest an, 8 proiecte de interes public vor fi implementate prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău finanțat de Primărie! Potrivit primarului general Ion Ceban toate proiectele sunt foarte importante.

Lista de inițiative aprobate spre finanțare și implementare se referă la mai multe subiecte, cum ar fi: Modernizarea unui teren sportiv din bd. Mircea cel Bătrân, ce va oferi atât tinerilor, cât și adulților posibilitatea să practice sportul în condiții optime: sec. Ciocana, bd. Mircea cel Bătrân 16. Amenajarea unui spațiu de agrement în aer liber ,,Scuarul tinerilor”: sec. Ciocana, str. Petru Zadnipru 3/2.

Reparația capitală a terenului sportiv „Raduga” , în scopul de a asigura un spațiu recreativ și sportiv locuitorilor din zonă: sec. Botanica, str. Zelinski 30/9-28/3. Reabilitarea aleilor pietonale pe teritoriului adiacent lacului Victoria: sec. Botanica, str. Muncești 788. Amenajarea unui mini-parc universitar de utilitate socială și urbană: sec. Buiucani, str. Ion Creangă 1.

De asemenea, amenajarea unui spațiu de recreere și socializare pentru locuitorii orașului ,,Scuarul Colina Circului”: sec. Rîșcani, str. Circului 16. Deschiderea unui punct de observații planetare: mini-observator astronomic mobil pentru copii și tineri din mun. Chișinău și crearea unei cartografieri complexe a patrimoniului cultural/arhitectural din mun. Chișinău ,,Numele meu e Chișinău”.

„Lucrările vor fi realizate de către subdiviziunile de profil ale Primăriei municipiului Chișinău în colaborare cu autorii proiectelor pe parcursul anului 2021. Menționăm că Programul a fost lansat la 01 februarie, iar prioritățile s-au axat pe infrastructură urbană, și anume modernizarea și amenajarea scuarurilor, spațiilor verzi, valorificarea patrimoniului cultural și arhitectural, promovarea educației și inovațiilor. Mecanismul de Bugetare Participativă din municipiul Chișinău dezvoltă implicarea și activismul civic la nivel local”, a declarat Ceban.

Programul se desfășoară într-o succesiune de etape.

Logo_MAN_CEBAN