Ion Ceban, în căutarea soluțiilor necesare pentru combaterea pandemiei Covid. Despre ce a discutat cu directorii unor spitale ieri seara

ion_ceban_sanatatea

Până ieri seara târziu, Primarul general Ion Ceban a avut o discuție cu conducătorii spitalelor municipale despre situația la zi, cu privire la COVID-19.

Potrivit acestuia, instituțiile medicale municipale sunt asigurate cu echipamente medicale, medicamente și preparate anti-virale.

„Problema gravă este lipsa paturilor disponibile, odată cu creșterea numărului de infectări. Se lucrează și se intervine la maximum în fiecare zi, fiind activate noi spații. Săptămâna trecută a fost activat un bloc nou la Spitalul de Ftiziopneomologie, iar la Centrul Moldexpo sunt activate gradual și pot fi amenajate până la 300 de paturi suplimentar, pentru pacienții cu coronavirus.

În total astăzi, în toate spitalele municipale strategice unde sunt tratați pacienții cu COVID-19, dar și la Moldexpo, avem 1400 de paturi pentru adulți și 164 de paturi pentru copii”, a punctat Ceban.

Edilul spune că acum analizează posibilitatea cum să să activeze și alte secții și să vadă și alte locații medicale pentru amenajare.

„Cert este faptul că nu putem include toate spitalele în tratarea pacienților cu coronavirus, deoarece avem bolnavi cu alte patologii, iar în acest caz pe ultimii îi lăsăm fără șansa la intervenții și tratament.

Așa cum am intervenit pe fiecare caz, așa vom continua să găsim soluții”, a precizat acesta.

Logo_MAN_CEBAN