Ion Ceban: În contextul dezvoltării PMUD, proiectul „MOVE IT like Lublin” a prezentat rezultatele analizei mobilității urbane în Chișinău. Care sunt acestea

ion_ceban_lublin

În contextul dezvoltării Planului de mobilitate urbană durabilă (PMUD), proiectul „MOVE IT like Lublin” a prezentat rezultatele analizei mobilității urbane în municipiul Chișinău.

Potrivit primarului general Ion Ceban, experții consorțiului internațional condus de compania Civitta, contractat să dezvolte PMUD, au prezentat constatările în domeniul mobilității urbane, managementul traficului, precum și în domeniul parcărilor.

„Echipa de consultanți a identificat prioritățile privind mobilitatea urbană durabilă și au formulat un set de propuneri importante, în scopul atingerii obiectivelor de dezvoltare a unui Plan de mobilitate.

Mă bucur că reușim să implementăm cu succes acest proiect important pentru locuitorii municipiului cu suportul financiar al Uniunii Europene și cu implicarea experților internaționali, dar și a oamenilor dedicați care vor să ne ajute.

Obiectivul nostru este să avem un mediu urban mai bun, iar pentru aceasta continuăm să contribuim cu dezvoltarea transportului alternativ, implementarea benzilor dedicate, unități de transport public modern și care circulă conform graficelor, să sporim siguranța pietonilor în sensul traversării străzii prin locuri prevăzute, conexiunea eficientă a suburbiilor cu orașul, dar și altele”, a declarat edilul.

Ceban spune că planul de mobilitate urbană durabilă va fi elaborat în decurs de 2 ani și reprezintă un document strategic privind mobilitatea integrată, cu obiective și ținte clare.

Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria mun. Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia.

Proiectul va fi implementat până în anul 2025. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 euro, dintre care 3.325.000 euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.

Logo_MAN_CEBAN