Ion Ceban: În pofida crizelor, investițiile în cultură au crescut substanțial

ion_ceban_culturale

Bugetul pentru proiecte culturale a crescut substanțial în ultimii trei ani, în pofida crizei pandemice, a celei provocate de valul de refugiați ucraineni și a crizei energetice, care afectează, în prezent, cel mai mult bugetul municipal. Declarația a fost făcută de edilul Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei.
”Chiar dacă am avut și avem multe crize care se răsfrâng asupra bugetului, am crescut substanțial alocațiile pentru domeniul culturii. De la 100 de milioane de lei, în 2019, până la 255 de milioane de lei în acest an. Creșteri considerabile intenționăm să stimulăm și în anii următori”, a declarat Ion Ceban.

În cadrul ședinței, edilul a transmis repetat felicitări tuturor oamenilor de cultură și angajaților din acest domeniu cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, care a fost marcată ieri.

”Plecăciuni tuturor care activează în acest domeniu, știu cât de mult munciți și cât suflet depuneți în tot ceea ce faceți, ca să se obțină performanțe. Ieri, de Ziua Națională a Culturii, au evoluat în scenă micile talente care cresc în școlile noastre de artă, cele municipale, și au încremenit toți la prestația extraordinară pe care au avut-o acești copii. Le mulțumesc pedagogilor și părinților care veghează toate aceste procese. În acest context, precizez că trebuie să investim în continuare în reparația și dotarea școlilor de artă pe care le are Primăria Chișinău. Chiar acum a ajuns un nou lot impunător de instrumente muzicale pe care le vom repartiza la școli conform necesităților”, a mai declarat Ion Ceban.

Edilul a mai precizat că acțiunile de promovare a Capitalei și a oamenilor de cultură vor continua și în acest an.

”Urmează foarte multe proiecte interesante și importante pentru municipiu, pentru țară, și multe alte proiecte pe care le vom organiza în România și alte țări. Avem cu ce ne mândri și păcat că până acum, la nivel central, nu se acordă suportul meritat oamenilor din cultură, dar și acestui domeniu per ansamblu”, a mai adăugat Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN