Ion Ceban: În ultimii ani am reabilitat 200 de km de trotuare și vom continua să investim în siguranța pietonilor

ion_ceban_trotuar

Municipalitatea a reușit, în ultimii ani, să reabiliteze peste 200 de kilometri de trotuare din Capitală, în special pe cele mai aglomerate artere, iar echipa MAN, în următorul mandat, va continua să investească în siguranța pietonilor. Asigurările vin din partea liderului MAN, Ion Ceban, care, în cadrul unei conferințe, a vorbit despre prioritățile pentru infrastructura pietonală.

”Vom continua să reabilităm trotuarele din capitală. Este deja o carte de vizită pentru Chișinău și acest lucru bucură localnicii. Îți rupeai gâtul pe străzile centrale din Capitală, cum ar fi Dacia, Mircea cel Bătrân, Calea Ieșilor. Oamenii nu puteau merge cu cărucioarele, bătrânii nu puteau merge în siguranță și nici copii cu bicicletele sau trotinetele. Astăzi toate coridoarele mari au fost modernizate”, a declarat Ion Ceban.

Președintele MAN a precizat că în anii următori, pe lângă arterele importante pe care nu s-a intervenit, o prioritate vor fi trotuarele de pe străzile secundare și din curțile de bloc.

”Până acum am reușit reabilitarea a 200 de km de trotuare și alei pietonale, după toate standardele, cu coborâri de borduri, cu pavaj tactil. Este pentru siguranța pietonilor și mă bucur când v d că locuitorii au posibilitatea să meargă fără obstacole pe trotuarele capitalei. Vom reabilita toate trotuarele, care încă nu au fost reparate în centrul istoric, dar și trotuarele din sectoarele capitalei”, a mai adăugat Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN