Edilul capitalei Ion Ceban a fost în vizită la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, unde a discutat cu medicii români, veniți să ofere o mână de ajutor celor din Republica Moldova.
Edilul le-a mulțumit pentru sprijinul oferit în aceste timpuri grele.
În cadrul acestui spital municipal lucrează doi medici și doua asistente medicale din România, care vor lucra timp de 15 zile pentru a ajuta la salvarea bolnavilor de coronavirus, internați în cele 7 secții ale spitalului cu profil COVID-19.
„Experiența medicilor este utilă și suntem recunoscători pentru tot suportul și asistența acordată de România, pe timp de pandemie. Pe viitor instituțiile medicale: Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, intenționează să stabilească și relații de colaborare. Noi suntem deschiși pentru a face schimb de experiență.”, a declarat Ion Ceban.
De precizat că cei 4 medici care activează în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, fac parte din echipa de 42 de medici, cu specializări în anestezie și terapie intensivă, pneumologie și medicină de urgență, care au sosit în Republica Moldova săptămâna trecută.