Ion Ceban, indignat de faptul că o porțiune de trotuar proaspăt turnat s-a surpat pe Nicolae Testemițanu: Vreau un raport până diseară

ion_ceban_testimitianu

Subiectul trotuarelor, din nou în discuții la Primăria Chișinău, asta după ce pe strada Nicolae Testimițeanu, o porțiune de trotuar, proaspăt asfaltată, s-a surpat din cauza ploilor. Primarul Ion Ceban s-a arătat indignat de faptul că lucrările se fac de mântuială, iar până în final au de suferit cetățenii de rând.

„Vreau un raport cu privire la cine a făcut lucrările acolo. Noi nu avem bani mulți pentru ca să fie lucruri de 2 ori făcute. Astăzi până la sfârșitul zilei să fie un raport în acest sens”, a declarat edilul.

La ședința de săptănâna trecută subiectul trotuarelor tot a fost abordat, după ce o persoană fizică a decis să taie asfaltul proapăt pus, pentru a trage o conducată de apă. Ion Ceban a cerut în acel caz ca persoana să fie amendată și să achite pentru lucrările de reparație a asfaltului.

Cât ține de cazul de la Nicolae Testimițeanu, mai multe poze în acest sens au fost plasate pe rețele de socializare, fapt care a stârnit critici.

Logo_MAN_CEBAN