Ion Ceban, indignat de mofturile celor din CMC. Edilul avertizează că municipalitatea ar putea trăi la limită, dacă nu se votează bugetul și taxele locale

ion_ceban_cmc

Primarul Ion Ceban avertizează consilierii municipali că dacă nu votează bugetul pentru anul 2021, municipalitatea ar putea trăi la limită și ar putea implementa proiectele necesare. Potrivit acestuia, dacă nu se votează taxele, întreprinderile municipale nu vor putea face încasări. Aceste declarații au fost făcute de către Ceban de la tribuna CMC.

„Îmi pare rău pentru abordarea şi atitudinea unor consilieri municipali. Eu dacă am spus că mă țin de cuvânt, apoi mă țin de cuvânt în totdeauna. Nu este un secret că toţii am agreat convocarea şedinţei CMC în aceste zile, deoarece avem de aprobat pe final de an, proiecte importante. Noi am făcut tot posibilul ca din punct de vedere tehnic și procedura să fie totul legal.

Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le înțelegem. E sfârșit de an. Dacă astăzi nu vom aproba noile taxe locale, probabil nu vom avea încasări. Urmează juriștii să se expună în această privință. Dar, în cazul bugetului putem să mergem pe luna a 12-lea, dar nu vom putem pune proiecte noi”, a declarat edilul.

Primarul afirmă că bugetul municipal Chişinău pentru anul 2021 a fost dezbătut în ultimele săptămâni pe fiecare compartiment în parte.

„Marea majoritate a propunerilor parvenite din partea tuturor consilierilor, au fost luate în calcul şi incluse în noul document. Cum vom acoperi acest deficit, este treaba executivului. Și anul acesta a fost un deficit mare. Eu sunt mândru și onorat că am o echipă profesionistă. Regret că unii aleşi locali nu sesizează schimbarea şi menţionează că reparaţia str. Albişoara sau a trotuarelor din centrul capitalei – sunt lucruri populiste”, a precizat primarul.

Ceban a subliniat că va fi în continuare transparent și va pune în prim plan interesele oamenilor.

Logo_MAN_CEBAN