Aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu conducerea rețelei europene a orașelor EUROCITIES, unde a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit acum un an în procesul de aderare a Chișinăului la această importantă platformă internațională.
„Am vorbit despre progresele Chișinăului, despre planurile de viitor, dar și despre situația actuală, atestată în mai multe APL-uri, din cauza presiunilor asupra primarilor și aleșilor locali din partea autorităților centrale prin intermediul ANI și al altor structuri”, a declarat edilul.
În același context, Ion Ceban a reiterat că autoritățile publice locale trebuie să aibă autonomie administrativă și financiară în dezvoltarea localităților și în îndeplinirea angajamentelor asumate de primari față de cetățeni.
EUROCITIES reunește peste 200 de orașe din 38 de țări, atât din Uniunea Europeană, cât și din afara acesteia. Prin calitatea de membru, Chișinăul beneficiază de acces la foruri de decizie, schimb de bune practici și oportunități de colaborare și finanțare pentru dezvoltarea urbană.