Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Charles Camenzuli, președintele Asociației Internaționale a Presei Sportive din Europa. Discuțiile s-au axat pe rolul presei sportive în promovarea performanței și pe susținerea sportului la nivel local și internațional.
„În ultimii ani, Primăria Chișinău susține și promovează activ sportul. Suntem parteneri, finanțăm și cofinanțăm campionate naționale și internaționale din toate domeniile și desfășurăm proiecte cu implicarea sportivilor profesioniști și amatori”, a declarat Ion Ceban.
Edilul a subliniat că municipalitatea investește în crearea condițiilor adecvate pentru practicarea sportului atât în instituțiile educaționale, cât și în spațiile publice din oraș.
„Chișinăul are oameni talentați, sportivi care duc faima țării peste hotare. Ne bucurăm de fiecare succes obținut și rămânem alături de ei prin proiecte și inițiative concrete”, a mai adăugat Ion Ceban.
Întrevederea a reafirmat angajamentul municipalității de a continua colaborările internaționale în domeniul sportului.