Primăria Chișinău organizează, în zilele de 31 mai și 1 iunie, primul Festival al Familiei – „Family Fest”, care va avea loc pe plaja de la Vadul lui Vodă. Evenimentul este dedicat Zilei Internaționale a Copilului și Zilei Familiei, fiind conceput ca o sărbătoare a diversității și bucuriei pentru toate vârstele.
„Family Fest este o oportunitate de a experimenta diversitatea și bucuria într-un singur loc. Festivalul va găzdui spectacole muzicale și activități pentru toate vârstele, astfel încât fiecare participant să se poată bucura de magia timpului petrecut împreună cu familia”, a declarat Ion Ceban.
Evenimentul va fi organizat în trei zone distincte: la Teatrul de Vară, pe faleză și pe scena amplasată pe litoralul râului Nistru. În cadrul festivalului vor evolua artiști amatori din localitățile Vadul lui Vodă, Budești, Corjova, Cimișeni, Coșnița, Mărcăuți, dar și invitați din Ucraina și Lituania.
„Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de DJ Boris Brown, Katy Rain, Kapushon, Timran, trupa suedeză Terra Black și formația Akord. Timp de două zile, copiii și părinții lor vor putea participa la activități variate, distractive și educative”, a adăugat edilul.
Pentru a facilita accesul la eveniment, Primăria Chișinău, prin intermediul Parcului Urban de Autobuze, va dubla numărul de unități și va extinde orarul cursei suburbane de autobuz Nr. 31, care face legătura cu zona de odihnă de la Vadul lui Vodă.