Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, atrage atenția asupra caracterului campaniei electorale care tocmai s-a încheiat, afirmând că aceasta a fost marcată de divizarea societății și de o retorică de ură, în detrimentul unei dezbateri autentice pe marginea programelor propuse de candidați.
„Așa cum am declarat ieri, chemăm clasa politică la maturitate și îndemnăm ca cetățenii să nu fie divizați pe criterii etnice, de limbă vorbită sau de locația geografică, pentru că toți suntem cetățeni ai Republicii Moldova și ne dorim binele țării noastre. Un alt fenomen grav constatat este cumpărarea de voturi, care reprezintă un atentat la democrația Republicii Moldova. Societatea se întreabă de ce această practică continuă și de ce nu s-au luat măsuri, având în vedere că problema este cunoscută de mult timp. Nu vreau să cred că aceste acțiuni au fost convenabile unor părți”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.
În acest context, liderul MAN precizează că partidul pe care îl conduce condamnă încălcarea legii și a principiilor democratice și susține libera exprimare în timpul scrutinelor electorale.
„Mișcarea Alternativa Națională a elaborat un proiect de Hotărâre a Parlamentului Republicii Moldova privind adoptarea „Declarației cu privire la condamnarea coruperii alegătorilor și utilizarea discursului de ură în campaniile electorale” și îndemnăm deputații din PAS și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor să semneze pentru înregistrarea acestuia și ulterior să susțină proiectul în Plenul Parlamentului”, a subliniat Ion Ceban.
În această ordine de idei, MAN cheamă toate fracțiunile parlamentare să voteze acest proiect, îndemnând, totodată, partidele extraparlamentare să susțină această inițiativă.